Dacă și tu te-ai întrebat de multe ori cum ar putea să ajute like-urile și share-urile o cauză nobilă, acum avem răspunsul. Ia-ți două minute și citește mai jos.
Îmi amintesc perfect de ultima dată când am intrat într-un spital de urgență. Mai întâi, forfota de la intrare, sirenele ambulanțelor, toți oamenii care așteptau pe culoare. Medici grăbiți, oameni cu lacrimi în ochi, tărgi transportate rapid. Agitație și neliniște – pentru că așa e la urgențe. Aici vin cei care au nevoie de ajutor imediat. Deseori, intervenția medicilor face diferența între viață și moarte.
Când am stat de vorbă, la telefon, cu reprezentanții Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon din Iași, mă așteptam să aud cam ce am scris eu mai sus. Despre mulți pacienți și situații grave, despre responsabilitatea grea pe care o au cei care lucrează la urgențe.
Și, în loc de așa ceva, surpriză: oamenii cu care am vorbit mi-au povestit despre aparatura performantă din spital, despre faptul că e deschis 24 de ore din 24. Mi-au spus că e un spital regional, unde nu vin doar oameni din Iași, ci și din împrejurimi și că, atunci când e nevoie, pacienții sunt transportați cu elicopterul. Am aflat despre operații extrem de complexe, despre transplanturi de organe – toate se fac aici, la Iași. Câți oameni ajung aici? În acest an, au fost tratați peste 70.000 numai la unitatea de primiri urgențe.
Mi-am dat seama că zâmbeam în timp ce ascultam toate astea. Zâmbeam pentru că nu vorbeam cu cineva care se plânge de cât de greu e, de cât de mult e de muncă, de numărul de pacienți, de lipsuri. Nu; stăteam de vorbă cu oameni care erau mândri că lucrează acolo, care erau bucuroși că au aparatura necesară pentru cazuri grave și că, astfel, salvează vieți.
– Și atunci?, am întrebat. Atunci de ce aveți nevoie? De ce să doneze oamenii pentru acest spital?
– Pentru că sprijinul lor ne va ajuta să ne păstrăm standardele și să facem totul la fel de bine ca până acum. Poate chiar și mai bine.
Cum dăruim lumină
Donațiile nu sunt, de data asta, în bani. E.ON a lansat în social media campania “Dăruiește Lumină”: un like, un share sau un comment pe Facebook la postarea de aici (care are forma unei scrisori către Moș Crăciun) echivalează cu 100 kWh. La fel și share in Instagram story la postarea de pe Instagram.
Astfel, un gest pe care-l facem de atâtea ori, chiar poate are putere și se transformă într-un ajutor real: Acel like înseamnă că din factura de energie electrică sau de gaze a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sf. Spiridon se vor scădea 100 kWh.
Rolul meu în această campanie a fost cel al unui mic spiriduș: am sunat la spital, am vorbit cu cei de acolo și apoi i-am scris Moșului în numele lor. Scrisoarea a luat forma unei postări pe Facebook și pe Instagram și sper să adune multe like-uri și share-uri, ca să ajutăm spitalul din Iași.
Desigur, ai două variante: treci mai departe, ca și când n-ai văzut nimic. Sau te oprești pentru o secundă și, cu minimum de efort, faci un gest mic – dar care, pentru altcineva, e un ajutor real. Ce alegi?
Campania “Dăruiește Lumină” are deja o tradiție, pentru că a fost demarată în 2015 și a continuat în fiecare an. Au fost donați kWh către diverse instituții publice – spitale, școli, case de copii și de bătrâni -, dar și către familii nevoiașe. Anul acesta, E.ON va contribui cu cel mai mare numpăr de kWh de până acum, 500.000 kWh, care vor merge către cinci spitale, printre care și cel despre care am scris eu. Găsești toate detaliile pe Dăruiește Lumină.
Foto: Ian Schneider / Unsplash
Pentru mai multe idei și momente surprinse în fiecare zi, urmărește-mă pe Instagram, @maracoman
Ma bucur ca pot ajuta pe cineva cu comentariul meu.