Dragă 2020
Bucurie
Dragă 2020

Lista mea cu lucrurile bune din Anul Pandemiei.

În decembrie v-am întrebat ce a fost bun pentru voi în anul care s-a încheiat. Am adunat mesajele voastre într-un articol pe blog și am făcut un zoom pe aceeași temă cu colegele mele din #ACinceaPutere. Lucru care m-a făcut să mă gândesc și la 2020-ul meu. Și să încerc să fac același exercițiu: o listă cu lucrurile bune din Anul Pandemiei.

Sunt conștientă că ăsta nu e un subiect fierbinte: oamenii care vor să afle ce-am făcut eu anul trecut sunt destul de puțini. N-o să caute nimeni în Google „ce a făcut Mara în 2020”. Mi-am mai propus și să scriu doar despre lucruri bune, deci se mai cern unii și aici :). Însă ăsta e spațiul meu personal și, cel mai important, trebuie să-mi facă mie plăcere ce scriu și cum scriu. Nu sunt agenție de știri, nu mă interesează cantitatea, iar când mă apuc de scris mă gândesc întâi la ce vreau să spun, nu la trending key words. Așa că las mai jos un text personal și important pentru mine. Dacă rezonați și voi cu el, nu pot decât să fiu fericită.

Anul trecut a fost blând cu mine. Bine, asta nu înseamnă că n-am trecut și eu prin frici și angoase, că nu mi-am dorit să-mi văd prietenii mai des sau că n-am simțit uneori că-mi iau câmpii. Le-am bifat pe toate cu succes. Ei bine, să văd partea plină a paharului în contextul ăsta nu e neapărat ușor – dar e necesar. E un exercițiu care mă ajută să nu uit că am pentru ce să zâmbesc și să fiu recunoascătoare.

În ordine aleatorie, încep cu faptul că…

…Nu mi-a mai fost somn

Știu că asta poate să vă ducă cu gândul la zile în care am stat în pat până la prânz sau la reprize de somn bun după-amiaza. Nu a fost deloc așa; m-am trezit, aproape zilnic, pe la 7 și jumătate. Diferența e că m-am trezit fără ceas. Nu a sunat nici o alarmă. Și nu am mai grija fetelor cu tot ce înseamnă trezit, mic dejun, îmbrăcat pentru școală. De anul trecut, micuțele se trezesc singure și își iau micul dejun.
În anii dinainte, când mă trezeam la 6 în fiecare dimineață, aveam senzația că sunt veșnic obosită.

Mi-am relansat blogul

Fără tam-tam, eveniment și countdown, dar am refăcut blogul de la zero. Era un plan mai vechi, care s-a concretizat în toamnă. Am logo nou, design nou, totul e nou. Am avut mare noroc să lucrez cu Vali (pentru logo și design) și cu Bogdan (pentru tot ce ține de programare) și sunt tare fericită cu rezultatul. Am avut proiecte mai multe și mai frumoase, deci aici numai de bine.

Și mi-am făcut prieteni noi

Iar eu nu-mi fac așa de ușor prieteni. Sunt oameni care-mi plac, dar puțini. Motiv pentru care nu mă așteptam să-mi fac prieteni noi în Anul Pandemiei, când am văzut oameni mai rar ca niciodată. Dar uite că s-a întâmplat și asta, iar ca bonus: fetele mele s-au împrietenit cu băieții lor. Aștept doar vremurile în care să ne putem vedea oricând, fără stres. Da, tot eu sunt cea mai panicată, deși precauți suntem toți.

Am înfiat două pisici…

… după ce mi-am dat ochii peste cap de vreo 20 de ori că trebuie să fac asta. Cele două patrupede aveau căsuța lor, dar erau pisici de corporație. Când toată lumea a început să lucreze de acasă și ele au rămas singure pe plantație, a trebuit să cedez la argumentele celuilalt adult din casă. Care a promis foarte multe lucruri pisici-related (vreo 10% din ele s-au și întâmplat); noroc că m-au cucerit mieunătoarele.
Motivul pentru care nu voiam animale în casă este că mă deranjează părul de pisică (mi se înfundă nasul, mă mănâncă pielea și am senzația că tot ce respir e blana lor) și pentru că viața cu două animale și doi copii în aceeași casă nu e deloc simplă. Am avut dreptate: nu e ușor, dar e fun! Între timp nici nu mi se mai înfundă nasul și am fost avansată: sunt sclava Pisicii Roz.

Ne-am plimbat în țara noastră

Deși visez cu ochii deschiși la o escapadă italiană (când se va putea și va fi și safe), trebuie să recunosc că excursiile pe care le-am făcut din vara asta au fost mi-nu-na-te. Am ales destinații și cazări gândindu-ne la singuranța noastră și am încercat să fim cât de atenți posibil. Am fost fericită să duc fetele în Deltă, la Sighișoara și la Brașov, la Sibiu și la Vâlcea, la Turda, Cluj sau la Oradea. Au fost mai multe locuri, nici nu le mai știu pe toate. Marea am văzut-o puțin, în Bulgaria, dar ne-am bucurat de ea.

Foto: Andreea Macri. Fotografia principală e realizată tot de Andreea.
M-am gândit mai mult la mine

Iar aici o să amestec lucruri care par neimportante cu altele care par importante. M-am bucurat de seri în care am stat să potrivesc un puzzle cu fetele mele. E o treabă migăloasă, care-mi place și care-mi relaxează mintea. Acum avem înșirat unul de 3000 de piese și stăm destul de bine.

Am alergat vara (din păcate e un obicei pe care-l practic când e vreme frumoasă, n-am reușit să mă țin de alergat și iarna) și am descoperit yoga. La capitolul yoga sunt la început, nu știu dacă o să continui sau nu. Dar îmi dă o stare de bine, iar corpul meu e fericit și uimit să descopere mușchi despre care nu știa că există. Yoga a însemnat – mai ales în perioada asta în care suntem toți acasă, în fiecare zi – și intimitate. Închid ușa și, pentru o oră, și oamenii, și pisicile se descurcă fără mine. Ceea ce e minunat.

Și am fost la doctor. Zic „la doctor” generic, pentru că am fost, de fapt, la mai mulți. Bănuiesc că pentru mulți dintre voi e ceva firesc; pentru mine e o victorie. Mi-am pierdut mama din cauza cancerului, de aici și diversele mele anxietăți pe tema sănătății și a mersului la medic.
Dar anul ăsta, în pandemie, logica a reușit să-mi domine frica asta, așa că am mersla mai multe consultații ca niciodată. Mi-am făcut toate analizele recomandate și toate ecografiile. Acum știu la ce trebuie să fiu atentă și dorm liniștită. Senzația e priceless – mi-am propus să scriu și despre subiectul ăsta, pentru că sunt convinsă că nu sunt singura care a trecut prin așa ceva.

Și altele

La capitolul ăsta aș vrea să menționez că da, am făcut eu pâine de casă în primăvară, dar am încheiat 2020 fără să fac banana bread. Și cu doar 2 kilograme în plus, de care vreau să scap luna asta. Îmi vin încă jeanșii dinainte de pandemie, ceea ce mă bucură. Mai sper doar să mă vaccinez curând, poate-poate o ajunge și la mine o doză de la cei care refuză.

Da, am pus poză cu pâine pentru că mi-e foame :).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord