Prima dată am scris aici acum vreo 5 ani. Mi-a trebuit destul de mult până m-am decis și până la urmă am început, am scris, am apăsat pe butonul Publish și gata. Ceva total diferit față de ce făceam până atunci – lucrez în print din anul 2000, la o revistă lunară. Iar acolo există un flux, mai degrabă un ritual: te documentezi. Scrii. recitești a doua zi. Modifici. Editezi. You sleep on it. Corectură. Mai schimbi ceva. Ai o idee mai bună de titlu. Paginare. Corectura doi. Cap limpede.
Și iată-mă pe mine, după atâția ani de lucrat în print, cu mouse-ul pe butonul Publish. Adică apăs, și gata? Și dacă e ceva greșit? :))
Cred c-au fost multe greșeli (și nu mă refer la cele de typo). Dar m-am relaxat, mi-am dat seama că asta înseamnă blog, asta înseamnă online, totul se întâmplă aici și acum. Dacă e grav, modifici – când apuci, eventual după ce te-au citit toți prietenii și toți dușmanii, că în SEO se indexează mai greu.
Multe dintre postările de aici nu mă mai reprezintă acum. Au trecut 5 ani, m-am schimbat – hai să zicem că „am evoluat”, sună mai bine și ajută la self esteem. Inițial am vrut să scriu zilnic. Veneam acasă de la redacție și mă duceam direct la laptop, de parcă urmăream tranzacțiile la bursă. Trebuia să scriu „ceva”, era presiune (ha!, ce naivă eram!), parcă-aș fi lucrat într-o fabrică în care nu-mi făcusem norma. Acum nu mai e presiune. Scriu când vreau, când am ce, când îmi place sau când nu-mi place ceva.
Am scris diverse lucruri în perioada aia, uneori mă ia și pe mine durerea de cap când mai dau peste ele. Am încercat totuși să mă țin însă de promisiunea inițială, și anume să nu fac pe deșteapta. Să nu fiu aia cu nasul pe sus care să dea sfaturi nesolicitate. La cât sunt de sătulă să mi se spună ce să fac, cum să port și cum să trăiesc, sper să învăț ceva din asta și să nu fac aceeași greșeală. Ci, mai degrabă, să povestesc ce-am făcut eu într-o situație sau în alta. Să scriu despre lucruri pe care le-am încercat pe propria piele. Să nu fiu wikipedia. Vai, tare nu-mi place să văd articole de blog gen wikipedia: cu obiectivele din Paris și cu cât costă o bere în Belgia. Știu că oamenii vor informație și nu am nimic împotriva ei. Dar sunt o mulțime de site-uri informative. Dacă aș face și eu același lucru, de ce ați ajunge la mine pe blog? Vă spun eu: din greșeală sau din Google :). Ah, mi s-ar părea fain să găsesc pe bloguri altfel de informație – despre locuri mici, care nu-s în ghidurile turistice. Despre cea mai bună înghețată din Veneția, descoperită din întâmplare. Despre un hotel cu personal foarte fain. De-astea.
Așa că, 5 ani după, vă spun că aici, la mine, e cu emoție. E cu îmi place, nu-mi place, e cu mi s-a tăiat respirația și cu la naiba, aș fi vrut să opresc timpul acolo. E cu senzații, cu ce-am trăit pe pielea mea, ce-am încercat – și fără liste de ingrediente, fără înșiruirea capitalelor europene, fără câți kilometri de plajă are Grecia. E cu lucruri subiective, cu ce cred eu, ce fac eu, ce-mi place mie. E despre mine.
Zicea cineva de curând, la o conferință, că nu trebuie să scriem despre branduri pe gratis. Ei, să știți că la mine e cu branduri. De foarte multe ori, pe gratis. Pentru că mi se pare absurd să vorbesc despre ceva ce mi-a plăcut, dar să nu spun ce e.
Cum ar fi ca postările mele să sune așa: Conduc o mașină superbă, e o adevărată plăcere, nici nu simt că sunt la volan – dar nu pot să vă spun ce e, că nu m-a plătit nimeni. Ah, și am fost aseară la o terasă nouă, tare frumoasă, dar nu vă pot spune unde. Și am băut un vin excepțional, i-am făcut și poză, dar am blurat eticheta.
Nu. La mine e cu branduri. Pentru că ăsta e un blog de lifestyle și pentru că azi, în 2018, suntem înconjurați de branduri. Și mi se pare și util (iaca, e și informație :P), să recomanzi un produs sau un serviciu care merită. Cu link, ca să nu îl caute omul în Google, doar așa, că n-ai vrut tu să pui link gratis. Dar eu n-o să scriu câte stații de metrou sunt de la Arcul de Triumf până la Turnul Eiffel, nici în ce an a fost construit, nici câți locuitori are Istanbulul. Există manuale pentru asta.
Bun, acum, că știți la ce să vă așteptați, decideți voi dacă ne mai întâlnim pe-aici sau nu. 🙂
