#ACinceaPutere - Hai să vorbim. Și nu doar despre lucrurile frumoase
A cincea putere
#ACinceaPutere – Hai să vorbim. Și nu doar despre lucrurile frumoase

 

Nu-mi amintesc unde mergeam, eu și mama. Aveam 17-18 ani și eram într-un autobuz tare aglomerat. Cineva care voia să coboare cât mai repede a dat din coate și aproape că s-a urcat pe noi. I-am spus atunci persoanei respective că nu se procedează așa și că ar fi putut să aibă puțină răbdare, să-i facem loc.

Maică-mea m-a privit lung și, când am coborât și noi, mi-a zis că ar fi trebuit să las omul în pace. Cum așa, am întrebat-o. Doar purtarea lui a fost nepotrivită, nu a mea. Mi-a dat dreptate, dar a rămas la părerea ei, că ar fi trebuit să tac. „Faptul era consumat, n-ai schimbat nimic”, mi-a zis.

De altfel, de mică am fost învățată să tac. Tăcerea era, pentru mama, o dovadă de eleganță, un fel de „stăm departe de scandaluri”, dar și un semn de resemnare, pentru că „oricum nu rezolvăm nimic”. La vârsta aceea n-aveam prea multe argumente, dar, uitându-mă înapoi, la perioada în care a trăit ea, mi-e greu să o contrazic: în comunism, ba chiar și niște ani după, să nu taci era, mai degrabă, o problemă. Cel mai sigur – și mai ușor, de altfel – era „să stai în banca ta”. Ne spălăm rufele în familie și ne vedem de treburile noastre.

 

Foto: Unsplash

 

Azi, la mai mult de 20 de ani distanță, am senzația că nu mai tace nimeni. Să nu mă înțelegeți greșit: nu consider că tăcerea e o virtute. Dar cred că e foarte important să gândim înainte de a spune ceva și să fim foarte conștienți de impactul pe care îl pot avea vorbele noastre.

Avem acum la dispoziție o mulțime de canale prin care să-nu-tăcem, prin care să spunem ce gândim, prin care să adunăm oameni care au aceleași opinii și valori ca noi. Însă toate astea nu ne dau dreptul să spunem vrute și nevrute; din contră: cuvintele noastre pot acționa ca niște piese de domino.

Trebuie să fim responsabili când îndemnăm oamenii să acționeze într-un fel sau în altul. Nu putem să facem orice fel de afirmații pentru trafic, followeri, și, eventual, o mulțime care ne aplaudă doar pentru că am spus ceva altfel. Oh, ba putem – tocmai a vuit internetul după ce un băiat a instigat la viol, după ce o femeie care pretinde că vorbește despre eleganță îi sfătuiește pe bărbați să-și lovească partenerele și, mai nou, după ce o mână de oameni ne îndeamnă să nu purtăm mască. Să nu ne protejăm, ci să ne împuternicim (!). Un mesaj infantil și gratuit, pe care aș putea să-l disec până mâine dimineață. Dar mai important mi se pare că e un mesaj periculos, care nu-i face rău doar domnului care a vrut un minut de celebritate, ci ne poate face rău tuturor. Să le spui oamenilor să nu poarte mască în mijlocul unei pandemii e absolut aberant și complet iresponsabil. Acțiunea lui ne pune în pericol; ar trebui sancționată penal.

E strigător la cer că toți acești oameni au curajul – și lejeritatea – să iasă în spațiul public și să debiteze opinii care îi pot influența pe ceilalți într-un fel extrem de periculos. Ei sunt cei care au zero responsabilitate și nu o dată m-am întrebat cum pot dormi noaptea după ce debitează toate astea. Părerile lor nu se bazează pe nimic; ba chiar sunt în stare să contrazică zeci de ani de cercetări științifice folosindu-se, cum fac antivaxerii, de vreun studiu obscur despre beneficiile ceaiului de brusture, făcut într-o bucătărie de vară de la Copăcenii din Deal.

Tare bine ar fi fost dacă oamenii ăștia ar fi fost învățați, când erau mici, că e elegant să tacă. Și să se gândească de două ori înainte să spună, totuși, ceva.

 

Foto: Unsplash

 

Să nu credeți vreo secundă că mie îmi este, astăzi, ușor să vorbesc ori să atrag atenția asupra unor comportamente și/sau declarații nocive. Deloc. Educația din copilărie lasă urme greu de șters, sunt obiceiuri greu de schimbat. Dar, dacă tot petrec atâta timp online, știu că am o responsabilitate: și anume să nu vorbesc doar despre lucrurile frumoase și strălucitoare, care nu nasc controverse. Când vocile celor care cred în conspirații sunt din ce în ce mai sonore, e nevoie de o reacție. Și asta vă îndemn și pe voi să faceți: să nu tăceți, să nu stați deoparte, ci să transmiteți celorlalți mesaje corecte, documentate și responsabile. Și, dacă mesajul vostru ajunge măcar la un singur om, înseamnă că a fost de folos.

 

Citește despre ce înseamnă responsabilitate și la Cristina Stănciulescu, Noemi Meilman, Diana Cosmin și Ana Bîtu. Nu e o coincidență, ci o temă aleasă de comun acord. De altfel, Cristina m-a sunat săptămâna trecută să mă întrebe dacă aș vrea să scriem despre subiecte care contează, pe teme actuale, care uneori pot fi incomde, dar pe care nu le mai putem ignora. Așa s-a născut #ACinceaPutere. Îmi amintesc cum, într-o fracțiune de secundă, mi-a trecut prin fața ochilor întâmplarea aceea din autobuz.

I-am zis Cristinei DA pe loc; dacă ar mai fi trăit, știu că și mama mi-ar fi spus să nu mai tac.

 

A cincea putere

#ACinceaPutere nu este un site, nu este un blog, este un grup de 5 voci, Cristina Stănciulescu, Ana Bîtu, Diana Cosmin, Mara Coman și Noemi Meilman care se reunesc editorial atunci când lumea e strânsă cu ușa de câte un subiect care devine fierbinte. #AcinceaPutere este despre bun simț, cinste, caracter, cultura și demnitatea care ar trebui să existe și care, atunci când lipsesc declanșează vocile acestei „platforme” editoriale.

Pentru că #ACinceaPutere este un senzor social.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri. Continuarea navigării reprezintă acceptul dumneavoastră. Pentru mai multe detalii despre gestionarea preferințelor privind cookie-uri, vedeți Politica de utillizare cookie-uri

Sunt de acord