Ce n-am putut să uit din cartea gimnastei Maria Olaru

carte gimnasta Maria OlaruAm citit cartea gimnastei Maria Olaru, Prețul succesului. Sinceritate incomodă mult după ce trecuse trendul: lansarea a fost acum mai mult de un an și s-a vorbit mult despre ea. M-a indispus cumva tot ce s-a întâmplat – antrenorii care se dezvinovățeau, dar și anonimii care spuneau despre Maria că e nerecunoscătoare. Că povestește așa ceva în loc să le mulțumească lor, celor care “au făcut-o” campioană. Cred că cei din urmă m-au enervat cel mai tare.

Așa că am așteptat să treacă nebunia și, la peste șase luni de la lansare, mi-am comandat-o online. Nu eram foarte convinsă: mă așteptam să nu-mi placă cum e scrisă și să o citesc greu (dar n-a fost cazul) și să nu găsesc, în ea, mult mai mult decât pasajele care au tot circulat pe Internet. Totuși, am comandat-o tocmai pentru că voiam să aflu ce se ascunde în spatele succesului Mariei, dar și în spatele porților închise (chiar și pentru majoritatea jurnaliștilor) de la Deva.

Sunt multe lucruri care nu mi-au ieșit din minte, deși am citit povestea Mariei Olaru, ci la începutul anului. E vorba de violența fizică și, mai ales, psihică, despre care citisem, de altfel, în ziare. E vorba de cuvinte care dor mai tare decât loviturile. Și despre un copil – și apoi un adolescent – care încearcă să le găsească scuze celor care loveau: oare, altfel, ar mai fi reușit să facă performanță?

Confesiunea Mariei doare. Și, citind, m-am revoltat amintindu-mi de toți cei care au afirmat că Maria minte. Pentru că în rândurile din carte se simte suferința și nu, asta nu poate fi inventată.

Am citit despre foame. Veți spune că gimnastele trebuie să aibă un regim strict, nu-i așa? De acord. Însă având în vedere că mâncau puțin, atunci este o cruzime ca antrenorii să mănânce mici pe marginea drumului în timp ce tot lotul de gimnaste îi privește din autocar.
M-a izbit cumva că, de la un cap la atul, Maria vorbește despre foame și despre obsesia greutății, pentru că nu avea voie să se îngrașe – de altfel, nici nu avea cu ce.

Nu pot să uit momentul în care un băiat a venit la Deva să-i aducă Mariei un trandafir. Iar ea nu a avut curaj să-l primească în camera ei, așa ceva era strict interzis. Colegele l-au primit în camera alăturată, iar de acolo, băiatul i-a întins Mariei trandafirul, pe geam. Cumva, au aflat antrenorii și i-au bătut fereastra în cuie.

M-am revoltat când am citit despre cum antrenorii lotului național nu-i permiteau Mariei să se antreneze. Despre cum îi refuzau dreptul la antrenament – și, în felul ăsta, știau că pot pierde o medalie. Despre cum, exact înainte de o competiție importantă, au anuntaț-o pe gimnastă că mama ei a băut prea mult și că n-a fost în stare să vorbească în direct, la TV. Nici o surpriză: în acel concurs, Maria a pierdut.

Acestea sunt doar câteva detalii frapante, dar cartea e plină de întâmplări strigătoare la cer.

——

Povestea pe care am citit-o m-a urmărit multă vreme. Sunt atât de multe lucruri nedrepte, încât mă mir că le-a putut ține atât de mult timp departe de ochii publicului. Apoi, nu-mi iese din minte ușurința cu care foarte mulți au judecat-o pe Maria pentru această confesiune. Însă e o confesiune care trebuia făcută: mai întâi, pentru ea însăși. Pentru că scrisul e terapeutic și te ajută să-ți pui ordine în gânduri. Te ajută să înțelegi prin ce ai trecut și de ce ai acționat într-un anumit fel. Și, apoi, pentru toți ceilalți, cei care nici nu bănuiesc ce se ascunde în spatele succesului. Pentru toți cei care-și imaginează că o carieră se construiește cu noroc și care, eventual, îi și invidiază pe puținii care reușesc. Cât despre acuzațiile care au venit imediat – că sunt minciuni, că sunt invenții – aproape că nici nu vreau să discut. Sunt în cartea asta lucruri pe care nu ți le poți imagina. Să bați ferestrele în cuie…

Cred că pentru fiecare dintre noi există lucruri nespuse. Întâmplări și amintiri care dor. Și mai cred că nu scapi de durere decât atunci când le spui cu voce tare. Poate de aceea, după ce am citit cartea asta, am ascultat de multe ori, pe repeat, piesa de mai jos. Mi se pare că are legătură cu curajul pe care l-a avut Maria: de a spune lucrurilor pe nume.

Related Posts

Leave a Comment

4 Comments

  1. Ai stiut sa citesti, Doamna! Si ai retinut esentialul. Felicitari Mariei Olaru pentru curaj, cat si pentru intreaga ei cariera si tinuta morala. Pe langa medalii, iata ca a avut parte si de cititorii pe care-i merita… si acestia nu par deloc putini.

    Dan
  2. Am citit cartea Mariei, puțin după scandalul din presă, dar nu datorită lui. Mă interesează fenomenul gimnasticii românești dincolo de can-can. Din acest motiv am citit și cartea Andreei Răducan (una din sportivele mele favorite all time), Reversul medaliei e și aceea o carte de mărturisiri, dar nu la fel de acuzatoare și de terifiante ca ale Mariei, am citit și cartea Nadiei (Scrisori către o tânără gimnastă) și o caut prin anticariate pe cea a lui Bella Karoly (Fără teamă). Dacă ești preocupată de subiect, te-ai făcut o listă de lectură :)

    Ce vreau să sa spun prin această introducere este că n-am citit cartea Mariei doar pentru că semăna sămânța de scandal în practic “sportul nostru național” cu care ne mândrim în lume, ci am vrut o opinie și din altă tabără. La fel ca și tine am fost șocată, sunt pasaje care mi-au rămas pe retină și oricât ai iubi performața și povestea de succes a gimnasticii românești, n-ai cum să nu te întrebi “unde este adevărul?”, pentru că da, ai zice că unele lucruri chiar nu pot fi inventate…

    Și o observație: Maria nu este prezentă niciunde atunci când se vorbește de gimnastică în România, atunci când sunt evenimente legate de gimnastică (Cupe, Naționale și chiar Europeanul de la Cluj de anul acesta) nu știu dacă a fost marginalizată sau ea nu și-a mai dorit să facă parte din poveste. Le vedem pe gimnastele noastre valoroase peste tot, dar Maria stă retrasă undeva și mă întreb (sau nu mă mai întreb) de ce?

    Bianca
    • Buna! Am vauzut comentariile voastre si ma bucur sa vad oameni corecti, care stiu sa aprecieze adevaratele valori. As vrea in primul rand sa il felicit pe Dan pentru ceea ce a spus, intr-adevar Maria atrage in jurul sau doar oameni minunati(cu unele exceptii), dar stie foarte bine sa pastreze alaturi de ea pe cei care merita cu adevarat, iar cei care au citit cartea si au simtit aceleasi emotii pe care si ea le simtea(orice fel de emotie ar fi) sunt cei care cu adevarat au incredere in ea si o apeciaza la adevarata valoare.
      Bianca am vazut ca ai citit cartile mai multor gimnaste si ti-as recomanda sa o citesti si pe a Corinei Ungureanu si sa faci o comparatie intre ele. Ele au povestit din perspectiva adultilor evenimentele, au spus in carte doar anumite lucruri(si aici argumentul ar fu sustinut de unele emisiuni in care ele eu fost invitate si in care mai pe direct, mai pe ocolite spuneau ca au existat si altfel de momente, nu doar cele frumoase povestite de ele). Maria insa, povestit folosind si acele pasaje din jurnal, pasaje de a caror sinceritate nu te poti indoii, fiind scrise de un copil inocent supus la acele abuuzuri(si aici mai folosesc un argument, cel al zicalei/vorbei romanesti ,,Copii si betivii nu mint niciodata”-si crede-ma ca studiind psihologia aceasta zicala se adevereste)
      Am citit si eu cartea Mariei, si nu odata, ci de 3 ori pana acum..si de fiecare data ma incearca aceeasi emotie, aceeasi revolta dar si aceeasi multumire pentru ceea ce a facut pentru Romania, pentru faptul ca ne-a facut mandri de tara noastra si a facut sa ascultam imnul cu emotie si lacrimi in ochi. O apreciez pe Maria atat ca sportiv cat si ca om si asa va ramane mereu.
      Iar referitor la evenimentele de care ziceai, nu cred ca ar refuza vreo invitatie. Daca stai bine sa analizezi unele evenimete si lucruri vei observa ca invitate sunt doar A.Raducan, C. Ungureanu, C.Ponor, S.Izbasa, si cele din generatia tanara. Iar nume precum Maria Olaru, Lavinia Milosovici, Simona Amanar etc nu sunt prea vazute la aceste evenimente, Oare de ce? Stau si ma gandesc ca atunci cand este un eveniment legat de gimnastica si tot ce tine de acest spor, cei care trimit nvitatiile sau care precizeaza cine ar dori sa vina sunt antrenorii/mentorii/coordonatorii unor loturi, echipe etc. Oare nu de aici pleaca totul si ele niciodata nu sunt in aceste planuri?

      Alexandra